România trimite în Moldova un AUTOLABORATOR pentru monitorizarea calității aerului

Publicat: 04/12/2024, 15:16

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din România a donat Agenției de Mediu din Republica Moldova, în baza unui memorandum aprobat de Guvernul României, un autolaborator mobil dotat cu echipamente pentru monitorizarea calității aerului.

„Prin donația bunurilor mobile aparținând domeniului privat al statului, către Agenția de Mediu din Republica Moldova, va crește capacitatea de răspuns a autorităților în cazul unor evenimente cu impact asupra calității aerului în special și a mediului, în general.

Pe de altă parte, utilizarea autolaboratorului de către personalul cu atribuții în domeniu va conduce atât la o mai bună cunoaștere a calității aerului, precum și la familiarizarea instituțiilor abilitate cu metodele de referință utilizate pentru monitorizarea calității aerului înconjurător, conform reglemetărilor europene”, se arată în Memorandumul semnat de Ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, care a fost aprobat de Executiv.

Ministrul Mircea Fechet a punctat că Moldova se poate baza oricând pe susținerea României în tot ce înseamnă implementarea legislației europene în domeiul protecției mediului, astfel încât să nu repete greșelile făcute de România pe parcursul procesului de aderare.

De-a lungul timpului, între ANPM și Agenția de Mediu din Moldova au avut loc mai multe întâlniri, atât în România, cât și în Moldova, iar schimbul de experiență în domeniul implementării politicilor europene de mediu s-a făcut permanent, între specialiștii noștri și cei de peste Prut.

„Donarea acestui autolaborator, evaluat la 747.000 de lei, este un demers care continuă colaborarea dintre istituțiile noastre de mediu. Autovehiculul conține mai multe analizoare pentru poluanți, stație meteorologică, echipamente de înregistrare și stocare a datelor și multe alte instalații, cu ajutorul cărora autoritățile vor fi în măsură să realizeze studii pertinente privind evoluția calității aerului și vor putea aplica, experimental, tehnicile de analiză utilizate în mod curent, la nivelul Uniunii Europene”, a spus Președintele ANPM, Laurențiu Alexandru Păștinaru.

„În numele delegației Republicii Moldova, îmi exprim mulțumirea pentru finalizarea Memorandumului care parafează donarea autolaboratorului pentru monitorizarea calității aerului! Suntem onorați să participăm, azi, la această reuniune și vă asigurăm de tot respectul nostru, pentru Minister și pentru Agenția de Mediu. Pentru noi, acest echipament reprezintă o dovadă a continuității relațiilor de colaborare și prietenie, dintre țările noastre. Vă promit că autolaboratorul va asigura monitorizarea calității aerului transfrontalier, dar și local apărând scopul pentru care a fost oferit: calitatea aerului”, a spus Dorin Poverjuc, Directorul Agenției de Mediu din Republica Moldova.

Acest tip de laborator mobil se amplasează în zonele cu impact major asupra calității aerului. Corelarea nivelului concentraţiei poluanţilor cu sursele de poluare se face pe baza datelor meteorologice obţinute în autolaborator cu senzorii meteorologici de direcţie şi viteză ale vântului, temperatură, presiune, umiditate, precipitaţii şi intensitate a radiaţiei solare.

CITEȘTE ȘI:

Mircea Fechet: Am votat cu gândul la o Românie mai prosperă, mai liberă și mai EUROPEANĂ

Mircea FECHET: „Am greșit cu toții. Românii s-au săturat de politica de până acum. Între partide și alegători s-a creat un hău”

Oana Zvobodă
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Domnul Toată Lumea” sau cei 50 de bărbați care au violat-o pe Gisele Pelicot. Cine...
Andreea Bănică, DATĂ AFARĂ dintr-un restaurant celebru din București! Nu i-a venit să creadă ce...
FOTO. Modelul a rămas la bustul gol pe stadion. Cât de frumoasă e tânăra
De ce s-a răzgândit Austria în cazul primirii României în Schengen. Motivele mai puțin cunoscute...
Armando este unul dintre tinerii morți în teribilul accident din Ploiești. Pasiunea pentru adrenalină i-a...
„Viața ei a fost un iad”. Uciderea Sarei Shaif, crima care a îngrozit Marea Britanie....
Ce condiții pune Daniel David pentru a candida la președinție VIDEO
Pentru Mario, orice preț! Încolțit de datorii, Gino Iorgulescu a făcut un pact misterios cu...
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E...
Momentul în care Armando şi Mihai au murit în accidentul din Ploieşti. Ar fi luat...
Armando și Mihai au murit în accidentul de la Ploiești. Viteza i-a băgat în mormânt
Grevă a transporturilor în Italia. MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care...
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Iga Swiatek explică de ce cazul său de dopaj nu poate fi comparat cu altele
Premieră în astronomie! Imaginea din Cosmos care A ULUIT cercetătorii
Adio, centrale de apartament. E ordin UE. Când devin complet interzise, nu mai ai voie...
Vestea așteptată de românii care au panouri fotovoltaice. S-a schimbat legea
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut...
Încep negocierile pentru formarea noului Guvern. Cine va fi premier până la alegerea viitorului președinte
Armin Nicoară, destăinuiri despre fertilizarea in vitro. Când și unde va avea loc procedura: „Acum...
Jim Carrey revine în lumea filmului după ce anunțase că se retrage: „Am nevoie de...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Alo, scuze deranjul, sunt soțul fostei tale neveste şi vreau să...
Cel mai mortal animal din lume nu este cel la care vă așteptați